Aici nu se simte & Oase pentru Otto

Două spectacole Aici nu se simte și Oase pentru Otto semnate de  Lia Bugnar:

“Două prostituate pe şoseaua de centură. Da. Şi?! De ce să merg la teatru ca să văd ceva ce pot vedea oriunde pe drumurile patriei?! Tocmai de-asta. Pentru că le vedem dar de fapt nu le mai vedem. Ne-am obişnuit cu ele ca şi cu gropile, ca şi cu gunoaiele, nici măcar nu ni se mai par ceva picant. Sunt ca nişte umbre ale şoselei.

Şi-atunci, când ne trezim cu ele faţă în faţă, în sala de spectacol, mai intâi suntem stânjeniţi, apoi ne întrebăm dacă e un spectacol din ăla vulgar cum sunt mai toate comicăriile de pe la televizor, după care (neavând de ales) ne liniştim şi LE PRIVIM. Şi sunt altfel decât ni le-am închipuit. Şi diferenţele dintre noi şi ele sunt atât de mici… (cum sunt între noi şi oricare alt om). Şi nu vreau să zic vorba mare, da’ dacă eşti un om normal, la sfârşitul celor 50 de minute le şi îndrăgeşti. Pe cineva care te face când să râzi, când să plângi, nu poţi decât să-l indrăgeşti în cele din urmă. Iar pe Otto, cel mai bun căţel-actor, îl îndrăgeşti din prima.”

Aici nu se simte
Cu: Ilinca Manolache, Marius Manole

Oase Pentru Otto
Cu: Medeea Marinescu, Lia Bugnar, Luca

De, regie: Lia Bugnar
Producţia: Teatrul LUNI de la Green Hours
Intrare: 40 lei ambele spectacole sau 25 lei/spectacol

Lasa un comentariu