Acțiunea cărții se petrece de-a lungul a patru decenii și este povestea emoționantă a două femei ale căror destine se vor întâlni. De-a lungul acestor ani, Khaled Hosseini pictează în culori vii societatea afghană și toate schimbările politice prin care a trecut, dar mai ales în ce fel s-a schimbat statutul femeii în toți acești ani. Descrie o lume care occidentalilor li se pare desprinsă dintr-un vis ciudat, o lume în care egalitatea e doar pentru bărbați, în care femeile își ascund suferința tăcută și resemnarea în burka ce le ține separate de tot restul lumii.
Relația mamă-fiică este o temă explorată în a treia parte a cărții; cele două femei se împrietenesc, în definitiv, pentru că doar o altă femeie poate înțelege ce înseamnă să fi avut ghinionul să te naști fată în Afghanistan. Doar ele două pot înțelege “libertatea” pe care le-o oferă societatea afghană dintre toate personajele prezente în carte, libertate pe care noi o luăm de bună, pe care o considerăm un lucru firesc. Însă pentru ele, maximul de libertate permis este acel vizor minuscul din burka, acoperit și el de o plasă, care le ajută doar pentru a încerca să nu se împiedice. Viețile femeilor afghane sunt planificate de bărbați: tații le mărită de la vârste fragede, soții le obligă să le nască băieți (în caz contrar, lucru foarte explicit în carte, ele sunt maltratate și abuzate), să nu iasă din casă fără să fie însoțite de un bărbat din familie. În definitiv, viața lor e definită de cuvântul “a îndura” – a îndura căsătorii aranjate, munca în casă, bătăi și abuzuri și lipsa de libertate.
Sacrificiile făcute de cele două personaje feminine principale sunt incomensurabile. Văzută prin ochii lor, societatea afghană, în orice moment al ei, este una opresivă și violentă, una în care nici măcar toți bărbații nu sunt tratați ca oamenii. Aflăm groaza, frica, sentimentul de renunțare, dar și speranța din final. Aflăm sacrificiul suprem pe care îl poate face o femeie conștientă că ea nu va apuca să se bucure de o viață împlinită, dar care face tot posibilul ca o alta să își afle fericirea departe de țara care le-a crescut în întuneric și care nu le-a oferit decât tristețe.
În lumea aceasta care nouă ni se pare anormală sau chiar imposibilă, autorul reușește să contureze două vieți sensibile, forțate să se întărească pentru a suporta ani întregi de chinuri și discriminări nu doar din partea soților lor, ci și din partea societății ca un întreg. Washington Post a sugerat că tema centrală a romanului este poziția femeii în societatea afghană, amintindu-ne de un citat elocvent al mamei lui Mariam: ca acul unei busole care se îndreaptă către nord, așa și degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia.
Este un roman emoțional, cu un mesaj puternic, care îți inspiră totuși o speranță care nu te părăsește până la ultima pagină. O carte în care răul se împletește cu o sumă de sentimente bune: prietenie, iubire, instinct matern, un mediu pe cât de insuportabil, pe atât de real. “Splendida cetate a celor o mie de sori” nu te lasă să dormi până nu o termini, te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină și nu va dezamăgi cu niciun cuvânt scris. Este o carte pe care oricine ar putea să o citească, indiferent dacă este interesat de poziția femeii, de poveștile de iubire sau de tema mamă-fiică. Oricine se poate scufunda în paginile ei și va ajunge să simpatizeze și să sufere deopotrivă cu cele două personaje ale sale, care ne învață, cu toată slăbiciunea lor, că o femeie nu e cu nimic mai prejos ca un bărbat.
Recent Comments